În prezent, sistemul de garanție-depozit (SGD) reglementat legal, sub diverse forme, operează în 10 țări europene: Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Olanda, Islanda, Lituania, Germania, Norvegia și Suedia. Sistemul acoperă 133,1 milioane de persoane, ceea ce reprezintă 26% din populația Europei.

Să vedem în cifre cam cât returnează locuitorii din câteva dintre aceste țări:
În medie, fiecare finlandez returnează anual către Palpa – un consorțiu privat între industria băuturilor (50%) și industria de vânzare cu amănuntul (50%) – 234 de doze de aluminiu, 89 de sticle de plastic și 25 de sticle de sticlă. În total, 348 de ambalaje sunt returnate în sistem de fiecare locuitor din cei 5,51 de milioane.

Suedia, acum cu o populație de 10,23 de milioane, a implementat sistemul încă din 1984 și are o rată de reciclare de 84,9%. Fiecare persoană aduce înapoi în sistem 177 de ambalaje de doze de aluminiu și sticle de plastic, pe an.

Cei 1,3 milioane de locuitori au returnat în sistemul din Estonia, în perioada mai 2005 – ianuarie 2019, câte 201 ambalaje pe an, fiecare.

În sistemul depozit-garanție din Norvegia s-au întors, în 2017, 1,01 miliarde de ambalaje, fiecare locuitor contribuind cu câte 197 de ambalaje. Țara nordică cu 5,4 milioane de locuitori se laudă chiar că doar una din opt sticle găsite pe plajele sale chiar provine din Norvegia.

Lituania a introdus cel mai de curând sistemul de garanție, în anul 2016. În primii trei ani de funcționare, 1,5 miliarde de ambalaje de băuturi au fost recuperate, ceea ce înseamnă că fiecare locuitor a adus înapoi în sistem 185 de ambalaje pe an, deși cei 2,7 milioane de lituanieni abia se obișnuiau cu sistemul.

Peste 20 de miliarde de ambalaje de băuturi sunt vândute celor 80 de milioane de germani, în fiecare an, iar 96% dintre acestea revin în sistem. Astfel, fiecare locuitor contribuie cu 231 de ambalaje pe an.

Danemarca a atins un record în 2019: 92% din ambalajele de pe piață au fost colectate prin sistemul depozit-garanție, comparativ cu 89%, anul precedent. Fiecare danez din cei 5,8 milioane a ajutat cu 242 de ambalaje la acel procent.

Putem astfel concluziona că fiecare persoană din cele 111 milioane din țările analizate returnează în medie 230 de ambalaje pe an prin sistemul garanție-depozit, adică aproximativ 25 miliarde de ambalaje.

Astfel, ținând cont că, în 2020, populația totală a Uniunii Europene este de aproximativ 445 de milioane de persoane, 100 de miliarde de ambalaje s-ar întoarce în sistem pe an, dacă fiecare stat membru ar implementa SGD.

Într-un raționament similar, românii ar putea returna în jur de 3,5 miliarde de ambalaje pe an, în cazul în care ar avea la dispoziție un sistem logistic bine pus la punct, cu puncte de returnare uniform răspândite, aproape de cetățeni și ușor de accesat.

Foto: ATLAS Reverse Vending Machines

Sistemul de garanție depozit din Croația este puțin diferit de cele despre care am scris deja (Olanda, Germania, Lituania, Estonia) – clienților nu le este percepută o garanție atunci când cumpără băuturi, însă primesc o recompensă atunci când returnează ambalajele goale. Pentru sticlele din sticlă, plastic sau PET de apă, băuturi răcoritoare, sucuri și nectaruri, bere, vinuri, lichioruri și lapte (sub 200 ml), consumatorii primesc o recompensă de 0,066 euro (30 de bani).

Înființat în 2006 și îmbunătățit în mai multe rânduri (2015, 2020), sistemul este centralizat – operatorul și administratorul sistemului este Fondul de Protecția și Eficiența Mediului, autoritate a Guvernului.

Producătorul sau importatorul suportă o serie de taxe atunci când plasează un ambalaj pe piață: o taxă pentru eliminarea deșeului, o taxă pentru returnare și una stimulativă. Garanțiile nerăscumpărate rămân la Fondul Guvernamental de Reciclare.

Colectarea este în cea mai mare parte manuală. Comercianții mai mari de 200 mp sunt obligați să primească înapoi ambalajele și să le sorteze după tipul de material (50 flacoane PET în pungi galbene; 100 din aluminiu și/sau oțel cutii în pungi de gri; 40 flacoane din sticlă în saci verzi). Dacă distribuitorul utilizează RVM (reverse vending machines), atunci pot fi folosiți saci mari pentru sticle PET (200) și cutii de conserve (800). Sistemul reprimea aproximativ 90% din ambalaje în anul 2015, iar targetul este de 95% rată de colectare.

Norvegia are o istorie îndelungată legată de returnarea ambalajelor: primele garanții au apărut în 1902, pentru sticlele de bere, și erau echivalentul a 30 de eurocenți. Apoi, în anii 1970 au început să fie utilizate aparatele pentru returnarea sticlelor (RVM) – dozele de aluminiu și metal au avut o garanție de 50 de eurocenți până la sfârșitul secolului XX. În 1999 a fost adoptată legislația pentru sistemul de depozit-garanție și a fost fondat un ONG – de către companiile și organizațiile din industria de băuturi și alimente – care este responsabil pentru sticlele de plastic de unică folosință și de doze.

Sistemul norvegian funcționează în așa fel încât acciza scade odată cu creșterea rentabilității, ceea ce înseamnă, de exemplu, că recuperarea, de către producător, a 90% din doze se traduce printr-o reducere de 90% la acciză. Acest lucru permite prețuri mai mici pentru băuturile acelui producător.

Norvegienii plătesc, în prezent, o garanție de 0,18 euro (87 de bani) pentru ambalajele din metal și plastic de cel mult 0,5 litri; 0,27 euro (1,31 lei) pentru cele mai mari de 0,50 de litri. Din septembrie 2018, garanția pentru ambalajele din sticlă a fost eliminată. În 2019, în Norvegia existau aproximativ 3.700 de aparate pentru recuperarea ambalajelor și 11.000 de puncte de colectare, în cadrul magazinelor mai mici.

Țara a ajuns la o rată de recuperare de 97% la ambalajele din plastic, iar 92% dintre acestea sunt de o calitate atât de bună, încât pot fi refolosite ca sticle pentru băuturi. În unele cazuri, sistemul a folosit aceleași materiale chiar și de 50 de ori.

În timp ce multe țări au mai avut contact cu sisteme de depozit garanție în trecut (și noi ne amintim foarte bine de garanția la sticle de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu), cazul Norvegiei ne arată ce rol important joacă neîntreruperea acestui obicei. Însă Croația vine totuși să sublinieze că sistemul funcționează chiar și fără o istorie îndelungată, iar rezultatele sunt unele remarcabile.