Decuplarea cresterii consumului de cresterea cantitatii de deseuri generate. Un criteriu (trist) la care Romania sta bine…

Spuneam (aici si aici), ca parcurgem studiul pe care Comisia Europeana l-a publicat in iulie 2012 in legatura cu modul in care statele membre „isi fac treaba” in ceea ce priveste administrarea deseurilor. Romania, mereu (ne)surprinzatoare, se afla pe ultimele locuri. Are 2-3 indicatori la care sta mai bine decat alte state, unele avansate.
 
Prima categorie la care stam bine e ca nu avem – in deseuri, da? – cazuri de infringement sau litigii la deschise de Comisia Europeana la Curtea de Justitie. Asta e o slaba consolare: lucrurile se pot schmba peste noapte, atata vreme cat problema de fond exista si persista (legislatia schioapa si „spalatul pe maini” al autoritatilor). Da, da…nu se spala e maini, fac si ei ce pot. Atat ca nu se vede in realitatea zilnica!
 
Un indicator interesant la care stam bine este cel din titlul cel complicat de sus. In traducere, asta inseamna ca o crestere a nivelului de trai (adica a cumpararilor de bunuri, ca ele sunt relevante pentru noi) nu genereaza o crestere proportionala a deseurilor generate. Adica cele doua cresteri sunt „decuplate”. E de bine, nu? Da si nu! 
 
Asta nu spune altceva decat ca romanii au lipsuri, ca ceea ce vor cumpara NU sunt produse consumabile, deci nu se vor arunca imediat. Romanii au nevoie de frigidere, televizoare, masini de spalat, automobile. De-aia nu le vor arunca imediat! De-aia nu apar pe loc deseuri in cantitati corespondente.  Bunurile cumparate nu inlocuiesc alte bunuri care vor fi, la randul lor, aruncate. PE scurt e un indicator al saraciei. Probabil ca unele tari din Africa stau cel mai bine la indicatorul asta. Luat singur, nu e DELOC un motiv de mandrie. La polul opus, cel mai prost la acest indicator stau Austria, Danemarca, Luxemburg, Italia…
 
Din punct de vedere al responsabilitatii sociale, e de bine. Nu cumparam de dragul consumului, inca nu am ajuns  (la scare mare, relevanta) sa ne schimbam figiderul la 5-6 ani pt ca nu mai e la moda. Ideal ar fi sa nici nu ajungem la asta, chiar daca ne-am putea-o permite, din considerente de consum responsabil. Dar asta e alta discutie….
 
Ce putem insa retine de aici este ca nici un indicator nu este mai bun sau mai rau decat il interpreteaza cel care il citeste (si il foloseste in argumentatie). Sau in administrarea unui fenomen….

UseTogether – un pas concret spre acelasi obiectiv: consum responsabil, reducere-reutilizare-reciclare

www.usetogether.roVă salut cu bucurie. Sunt Victor de la UseTogether și acest articol este despre consumul colaborativ și felul în care acesta poate ajuta mediul înconjurător. Pentru a înțelege mai bine ideea de consum colaborativ merită vizionat TED Talk-ul de mai jos a lui Rachel Bootsman.

O mare provocare de mediu pe care o avem acum este faptul că nu folosim resursele planetei întru-un mod rațional – consumăm prea mult și producem deșeuri în cantități exagerate. O soluție intereasantă este consumul colaborativ, acest mod de a avea acces la lucruri în loc să le deținem. Practic multe obiecte și lucruri pe care le producem, vindem, cumpărăm se folosesc foarte rar.

Așa cum o mașină de găurit este folosită în medie câteva zeci de minute în toată viața ei sunt multe altele care se pot folosi împreună: autoturisme, GPS-uri, electronice, electrocasnice, scule, echipamente sportive și de călătorie, jocuri, instrumente muzicale, carti. Toate acestea duc la risipă, atât financiară cât și de resurse naturale.

Sub umbrela consumului colaborativ intră și conceptul de freecycle – să oferi gratuit ceea ce nu mai folosești și te gândești să arunci. One man’s trash is another man’s treasure, un lucru care e lipsit de valoare pentru un om pentru altul poate fi extrem de valoros.

Prin comunitatea UseTogether ajutăm membrii să facă între ei schimb, împrumut și donație de obiecte. Mai jos este o prezentare pe care am ținut-o despre UseTogeher la TEDxCluj.

Te invit să ni te alături nouă pe UseTogether.com și să folosim împreună ceea ce avem deja și ceea ce ne oferă planeta.

Rezolutii verzi pt 2013 (si mai departe)

Netul e plin, zilele astea, de sfaturi, exemple, poze despre modalitati noi de-a sarbatori iarna cat mai …ecologic. De la corpuri de iluminat facute din lingurite de plastic (aici se intelege mai greu care e partea eco…) si pana la brazi facuti din carton, sau zigzag-uri din ghirlande luminoase verzi (in forma de brad) fixate pe pereti. Toate cu ideea – mai mult sau mai putin realista – de-a salva mediul, economisi resurse, trage semnale de alarma, etc…

Cu totii animati de intentii generoase, mici „captain planetzi” frumosi dar aiuristici, mult zgomot si mult prea putin impact real. Anul asta Politia Romana a confiscat 12,000 de brazi de Craciun taiati ilegal. O picatura fatza de celelate sute de mii vandute legal. Si oricum, cei 12,000 au murit deja. Ne amagim si cu brazii care cica se „replanteaza”. O fi, doar ca e cam aiurea sa replantezi un brad/molid mort dupa ce a stat o luna la caldura… Si din nou, ne furam singuri caciula.

Am gasit, insa, si cateva sugestii de rezolutii verzi, de data asta de bun simt, la RecycleBank. Iata-le:

cumparati responsabil: produse locale, mai putin ambalate si in cantitati potrivite pentru a limita (sau elimina, daca se poate!) risipa; cu un pic de atentie, puteti manca mai sanatos, transporta mai putin, arunca mai putin…

reutilizati! (chiar inainte de-a da spre reciclare si, cu siguranta, inainte de-a alege sa aruncati la gunoi!): cutiile, caserolele, casoletele, plasele textile, pungile rezistente….in loc de folie de aluminiu sau de plastic, celofan sau hartie de ambalaj (care, toate, se arunca dupa prima utilizare).

reduceti consumul de carne (bine, in Romania, asta se mai intampla si natural, prin preturi…) – productia de carne consuma cantitati imense de energie, apa si combustibili fosili. In plus, e mai sanatos!

pasiti mai mult, conduceti mai putin – se vede bine pe indicele de masa corporala si in portofel :). Gasiti-va destinatii (restaurante, magazine, banci, farmacii) in „walking distance”. Utilizati transportul in comun. Veti fi mirati sa descoperiti ca uitaserati unele dintre micile bucurii ale vietii…

dati viata mai lunga lucrurilor voastre: daca nu mai aveti nevoie de ele, donati-le! O sa fiti surprinsi cat e de usor si ce satisfactii va va aduce un gest atat de simplu. Alta mica bucurie poate uitata…

Si, in rest, puteti completa cu rezolutiile normale (sic!): stiti voi, alea cu slabitul si lasatul de fumat/cafea, cu mai buna organizare, cu limbile straine…si altele pe care ni le setam toti, in fiecare an. Poate e o idee buna sa incepeti, asa cum  tocmai semnala cineva pe Facebook: „rezolutia mea pentru Anul Nou 2013 este sa-mi respect rezolutiile pentru 2012!”.

LA MULTI ANI!