Sistemul Garanție Depozit: două exemple de succes

Estonia are o istorie destul de lungă legată de sistemul garanție-depozit: a fost adoptat în 2004 și implementat anul următor, sub autoritatea Ministerului Mediului. Sistemul este centralizat, operatorul și administratorul fiind Eesti Pandipakend OU, organizație pentru responsabilizarea producătorilor.Cu o garanție de 10 cenți, sistemul primește ambalaje de PET, aluminiu și sticlă, reutilizabile și de unică folosință. În 2006, colectarea se făcea preponderent manual: 80%. Din 2015, 94% din colectare se face automatizat (prin reverse vending machines) și doar 6% manual.

Comercianții care vând băuturi ambalate sunt obligați să preia ambalajele în incinta magazinelor. În cazul în care zona de vânzare cu amănuntul este de peste 200 de metri pătrați, preluarea ambalajelor este o necesitate. Însă, dacă suprafața este cuprinsă între 20-200 m2, comerciantul poate solicita eliberarea de obligația respectivă, care este analizată și decisă de către municipalitatea locală. Furnizorii sub 20 m2 nu sunt obligați să preia containerele pentru depozit.

În 2014, sistemul reprimea 82,5% din ambalaje, iar în 2018 erau colectate 85,6% din ambalajele de PET, 97,4% din aluminiu și 92,2% de sticlă. În total, de când a fost implementat sistemul în Estonia și până în februarie 2020, 4 miliarde de ambalaje au fost colectate și reciclate sau reutilizate.

În Lituania, aproape-vecina Estoniei, funcționa de mulți ani un sistem voluntar prin care comercianții cumpărau de la clienți sticlele de bere, ținând cont că 80% dintre sticlele de sticlă pentru bere erau reutilizabile. Astfel încât, atunci când au început discuțiile, în 2004, despre un sistem obligatoriu de garanție-depozit privind sticlele de sticlă, pentru bere, lituanienii erau deja obișnuiți cu conceptul.

Sistemul a fost implementat abia la sfârșitul lui 2006, din cauza lungilor negocieri privind taxa de manipulare. În 2014, parlamentul lituanian a adoptat o lege prin care a introdus și sistemul depozit-garanție pentru ambalajele de unică folosință pentru băuturi. Tot atunci a fost fondat un ONG – administratorul sistemului, format din industriile direct implicate: Asociația Berarilor Lituaniei, Asociația comercianților cu amănuntul lituanieni, Asociația lituaniană a producătorilor de apă minerală naturală.

La 1 februarie 2016, cele două sisteme garanție-depozit (pentru sticlele reutilizabile și pentru ambalajele de unică folosință) au devenit operaționale. Funcționează de atunci împreună, cu aceeași garanție, de 10 cenți. Încă din primul an, sistemul reprimea 74% din ambalaje. În 2018, cele aproape 1.000 de puncte automate de colectare și cele peste 1.700 de puncte manuale de colectare, plus 500 de puncte din HoReCa, au recuperat 91,5% din ambalajele de PET și 94% din ambalajele de aluminiu.

Într-un sondaj din 2018, 95% dintre consumatori au declarat că, de când a fost introdus sistemul depozit-garanție pentru ambalajele de unică folosință, cantitatea de gunoaie din parcuri, din lacuri și din alte locuri din natură, vizitate de oameni, a scăzut considerabil. În plus, 93% dintre consumatori au recunoscut că sistemul i-a încurajat să sorteze mai conștiincios și cu mai multă responsabilitate deșeurile.

Acest articol a fost publicat în ambalaje, Uncategorized și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.