Raportul european „No time to waste” – Cum amână statele membre UE țintele privind gestionarea deșeurilor

În 2018, doar 30% și 17% din deșeurile menajere din UE au fost reciclate și, respectiv, compostate, în timp ce 28% au fost incinerate și 24% depozitate.

Într-un efort de a îmbunătăți cadrul de reglementare și de a crea stimulente pentru a face economia Europei mai circulară, UE a adoptat un pachet legislativ în mai 2018. Acesta a constat din patru directive separate care conțin măsuri pentru refolosirea și reciclarea fluxurilor cheie de deșeuri, pentru consolidarea  sistemelor de responsabilitate extinsă a producătorului, reducerea depozitelor de deșeuri și promovarea adoptării stimulentelor economice care să conducă la punerea în aplicare a ierarhiei deșeurilor, inclusiv taxe de incinerare și depozitare.

No time to waste

În acest context Ecoteca a realizat impreuna cu Biroul European de Mediu (EEB) și avocații de la Client Earth raportul No time to waste, care analizează transpunerea directivelor europene referitoare la managementul deșeurilor în legislația națională a statelor membre, oferind în același timp și bune practici legislative care să le ajute în acest proces.

3 directive: deșeuri (Waste Fremework Directive – Directive (EU) 2018/851), ambalaje (Packaging and Packaging Waste Directive – Directive (EU) 2018/852) și directiva referitoare la gropile de gunoi (Landfill Directive – Directive (EU) 2018/850) au avut ca temen de transpunere în legislația națională 5 iulie 2020. Cele 3 directive impun ținte noi și ambițioase pe deșeuri statelor membre, dintre care amintim referitor la reciclare:

2025 2030 2035
Gradul de reciclare pentru deșeurile menajere 55% 60% 65%
Gradul de reciclare pentru toate ambalajele 65% 70%
Plastic 50% 55%
Lemn 25% 30%
Metale feroase 70% 80%
Aluminiu 50% 60%
Sticlă 70% 75%
§  Hârtie si carton 75% 85%

În plus, din 2023 se introduce colectarea separată pentru bio-deșeuri, din 2025 colectarea separtă a textilelor, până în 2030 depozitarea la groapă trebuie menținută sub 10% din totalul deșeurilor generate. Alte ținte și obligații se referă la Responsabilitatea Extinsă a Producătorului (EPR).

Pentru redactarea raportului, s-au transmis scrisori  tuturor țărilor member prin care s-au cerut informații referitoare la stadiul transpunerii directivelor referitoare la deșeuri, inclusiv adaptarea Planurilor Naționale de Prevenire și Management al Deșeurilor. Din cele 16 răspunsuri primite, nicio țară membră nu a respectat termenul de transpunere, deși toate au făcut pași concreți spre adaptarea legislației.

Evident, așa cum este și cazul României, adoptarea noii legislații nu reprezintă și implementarea măsurilor concrete, așa cum a fost cazul pentu legea risipei alimentare din ultimii 5 ani sau adoptarea sistemului depozit, care se lasă încă așteptate.

Motivele întârzierii pentru adoptarea legislației sunt nejustificate, majoritatea invocând Pandemia provocată de COVID-19, deși tările membre au avut destul timp până în această primăvară pentru a lua măsurile necesare.

Există totuși și bune practici, așa cum este cazul Irlandei care la începutul lunii septembrie a finalizat procesul transpunerii si a publicat noul plan național de prevenire si cel de management al deșeurilor, cu măsuri care le depășesc pe cele impuse de UE. Noul guvern de la Dublin a adoptat priorități clare în domeniul protecției mediului care pot fi replicate de orice stat membru, dacă există vointă politică.

A doua parte a raportului pune în evidență aspecte esențiale care afectează buna transpunere a legislației, cu informații si exemple care pornesc de la concentrarea pe prevenire a generării deșeurilor, la colectarea separată și până la schemele de responsabilitate extinsă a producătorilor în diferite domenii.

Printre exemplele de bune practici, recomandăm pe cele din

  • UK referitoare la zero waste și risipa alimentară,
  • strategia de economie circulară a Franței și legea anti-deșeuri din 2020,
  • Planul de Prevenire a deșeurilor din Irlanda și monitorizarea implementării lui cu rapoarte anuale,
  • sistemul depozit (DRS) din Lituania.

Raportul poate fi văzut ca o imagine de ansamblu a legislației țărilor europene și a UE în ceea ce privește problematica deșeurilor, cu bune și cu rele, dar poate fi și folosit de țările care doresc să își imbunătățească legislația și să se folosească de experiențele altor țări europene.

………………………………………………………………………………………………………………………………….

Biroul European de Mediu (EEB) este cea mai mare rețea de organizații cetățenești de mediu din Europa. În prezent, este alcătuit din peste 160 de organizații membre din peste 35 de țări (toate statele membre ale UE plus unele țări în curs de aderare și țările învecinate), inclusiv un număr tot mai mare de rețele europene și care reprezintă aproximativ 30 de milioane de membri și susținători individuali.

EEB abordează cele mai presante probleme de mediu ale Europei prin stabilirea agendei, monitorizarea, consilierea și influențarea modului în care UE tratează aceste probleme.

Acestea includ probleme precum schimbările climatice, biodiversitatea, economia circulară, aerul, apa, solul, poluarea chimică, precum și politicile privind industria, energia, agricultura, proiectarea produselor și prevenirea deșeurilor, printre altele. Sunt, de asemenea, activi în probleme globale, cum ar fi dezvoltarea durabilă, buna guvernare, democrația participativă și statul de drept în Europa și nu numai.

Ecoteca este membru EEB din anul 2017.

ClientEarth este o organizație caritabilă de drept de mediu, cu sedii în Londra, Bruxelles, Varșovia, Berlin și Beijing. A fost fondată în 2008 de James Thornton. În calitate de avocați și experți în mediu, ei folosesc legea pentru a cere guvernelor și companiilor „să dea socoteală” cu privire la schimbărilor climatice, pierderea naturii și poluării.

Sistemul garanție depozit – statistici în cele 10 țări europene în care se aplică

În prezent, sistemul de garanție-depozit (SGD) reglementat legal, sub diverse forme, operează în 10 țări europene: Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Olanda, Islanda, Lituania, Germania, Norvegia și Suedia. Sistemul acoperă 133,1 milioane de persoane, ceea ce reprezintă 26% din populația Europei.

Să vedem în cifre cam cât returnează locuitorii din câteva dintre aceste țări:
În medie, fiecare finlandez returnează anual către Palpa – un consorțiu privat între industria băuturilor (50%) și industria de vânzare cu amănuntul (50%) – 234 de doze de aluminiu, 89 de sticle de plastic și 25 de sticle de sticlă. În total, 348 de ambalaje sunt returnate în sistem de fiecare locuitor din cei 5,51 de milioane.

Suedia, acum cu o populație de 10,23 de milioane, a implementat sistemul încă din 1984 și are o rată de reciclare de 84,9%. Fiecare persoană aduce înapoi în sistem 177 de ambalaje de doze de aluminiu și sticle de plastic, pe an.

Cei 1,3 milioane de locuitori au returnat în sistemul din Estonia, în perioada mai 2005 – ianuarie 2019, câte 201 ambalaje pe an, fiecare.

În sistemul depozit-garanție din Norvegia s-au întors, în 2017, 1,01 miliarde de ambalaje, fiecare locuitor contribuind cu câte 197 de ambalaje. Țara nordică cu 5,4 milioane de locuitori se laudă chiar că doar una din opt sticle găsite pe plajele sale chiar provine din Norvegia.

Lituania a introdus cel mai de curând sistemul de garanție, în anul 2016. În primii trei ani de funcționare, 1,5 miliarde de ambalaje de băuturi au fost recuperate, ceea ce înseamnă că fiecare locuitor a adus înapoi în sistem 185 de ambalaje pe an, deși cei 2,7 milioane de lituanieni abia se obișnuiau cu sistemul.

Peste 20 de miliarde de ambalaje de băuturi sunt vândute celor 80 de milioane de germani, în fiecare an, iar 96% dintre acestea revin în sistem. Astfel, fiecare locuitor contribuie cu 231 de ambalaje pe an.

Danemarca a atins un record în 2019: 92% din ambalajele de pe piață au fost colectate prin sistemul depozit-garanție, comparativ cu 89%, anul precedent. Fiecare danez din cei 5,8 milioane a ajutat cu 242 de ambalaje la acel procent.

Putem astfel concluziona că fiecare persoană din cele 111 milioane din țările analizate returnează în medie 230 de ambalaje pe an prin sistemul garanție-depozit, adică aproximativ 25 miliarde de ambalaje.

Astfel, ținând cont că, în 2020, populația totală a Uniunii Europene este de aproximativ 445 de milioane de persoane, 100 de miliarde de ambalaje s-ar întoarce în sistem pe an, dacă fiecare stat membru ar implementa SGD.

Într-un raționament similar, românii ar putea returna în jur de 3,5 miliarde de ambalaje pe an, în cazul în care ar avea la dispoziție un sistem logistic bine pus la punct, cu puncte de returnare uniform răspândite, aproape de cetățeni și ușor de accesat.

Foto: ATLAS Reverse Vending Machines

Sistemul garanție depozit – cine gestionează acest sistem în țările europene?

În demersul nostru de a ne uita la cum funcționează sistemele garanție – depozit din alte țări, pentru a găsi inspirație pentru cel din România, este important să vedem și cine gestionează aceste sisteme. Așadar:
Suedia a implementat sistemul încă din 1984 și are o rată de reciclare de 84,9% din totalul ambalajelor puse pe piață anual. Sistemul garanție-depozit este coordonat de Asociația Berarilor (50%), în parteneriat cu cele două asociații pentru comerțul cu produse alimentare – Asociația suedeză de comerț cu produse alimentare (25%) și Asociația magazinelor de produse alimentare (25%).
În Finlanda, sistemul depozit-garanție a fost introdus prima dată în 1952, cu ocazia Jocurilor Olimpice de vară, când Coca Cola a adus băutura în sticle de sticle. Țara are, în prezent, o rată de recuperare de 92%. Sistemul este administrat de Suomen Palautuspakkaus Oy/PALPA, un consorțiu privat între industria băuturilor (50%) și industria de vânzare cu amănuntul (50%).
Germania și-a câștigat reputația de campion mondial al reciclării, cu o cotă de colectare a ambalajelor din plastic pentru băuturi între 97-99% și 99% pentru dozele de aluminiu. Sistemul este descentralizat, operat de industrie și retaileri (50%- 50%).
Norvegia a început să aplice regulile privind returnarea ambalajelor din 1999 și a ajuns la o rată de recuperare de 97% la ambalajele din plastic. Responsabil pentru administrarea sistemului este Infinitum AS, un ONG fondat tot în 1999, de către companiile și organizațiile din industriile de băuturi și de comerț cu alimente.
Sistemul din Danemarca, implementat în 2002 și actualizat în anul 2007 – sub autoritatea Ministerului Mediului – reprimea 90% din ambalaje. Sistemul depozit-garanție este centralizat, gestionat de Dansk Return System – ONG privat, deținut de producători și importatori, cu drept exclusiv de a-l gestiona.
Estonia a introdus o garanție pentru ambalajele returnabile în 2005 și reușește să recupereze 87% dintre acestea. Sistemul este operat de Eesti Pandipakend OÜ, care este o organizație care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului (O.I.R.E.P.), care reprezintă Asociația Estoniană a Berarilor, Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare, Asociația Importatorilor de Băuturi Răcoritoare și Bere și Asociația Estoniană a Retailerilor.
Sistemul din Croația este administrat de o autoritate guvernamentală: Fondul de protecție a mediului și eficiență. În 2015, sistemul reprimea aproximativ 90% din ambalaje – target-ul este de 95% rată de colectare.
Lituania a introdus cel mai de curând sistemul de garanție, în anul 2016, operat sub autoritatea Ministerului Mediului. Operatorul este Užstato Sistemos Administratorius (USAD), autoritate guvernamentală. Încă din primul an de funcționare, sistemul reprimea 74% din ambalaje.
Indiferent dacă sistemul este în proprietatea statului, privat sau mixt, el își dovedește eficiența în recuperarea din piață a ambalajelor returnabile. Succesul său, măsurat în procentul de ambalaje returnate, este asigurat de implicarea cetățenilor și, de aceea, calitatea interacțiunii cu cetățeanul este factorul cheie.