Sistemul Garanție Depozit: două exemple de succes

Estonia are o istorie destul de lungă legată de sistemul garanție-depozit: a fost adoptat în 2004 și implementat anul următor, sub autoritatea Ministerului Mediului. Sistemul este centralizat, operatorul și administratorul fiind Eesti Pandipakend OU, organizație pentru responsabilizarea producătorilor.Cu o garanție de 10 cenți, sistemul primește ambalaje de PET, aluminiu și sticlă, reutilizabile și de unică folosință. În 2006, colectarea se făcea preponderent manual: 80%. Din 2015, 94% din colectare se face automatizat (prin reverse vending machines) și doar 6% manual.

Comercianții care vând băuturi ambalate sunt obligați să preia ambalajele în incinta magazinelor. În cazul în care zona de vânzare cu amănuntul este de peste 200 de metri pătrați, preluarea ambalajelor este o necesitate. Însă, dacă suprafața este cuprinsă între 20-200 m2, comerciantul poate solicita eliberarea de obligația respectivă, care este analizată și decisă de către municipalitatea locală. Furnizorii sub 20 m2 nu sunt obligați să preia containerele pentru depozit.

În 2014, sistemul reprimea 82,5% din ambalaje, iar în 2018 erau colectate 85,6% din ambalajele de PET, 97,4% din aluminiu și 92,2% de sticlă. În total, de când a fost implementat sistemul în Estonia și până în februarie 2020, 4 miliarde de ambalaje au fost colectate și reciclate sau reutilizate.

În Lituania, aproape-vecina Estoniei, funcționa de mulți ani un sistem voluntar prin care comercianții cumpărau de la clienți sticlele de bere, ținând cont că 80% dintre sticlele de sticlă pentru bere erau reutilizabile. Astfel încât, atunci când au început discuțiile, în 2004, despre un sistem obligatoriu de garanție-depozit privind sticlele de sticlă, pentru bere, lituanienii erau deja obișnuiți cu conceptul.

Sistemul a fost implementat abia la sfârșitul lui 2006, din cauza lungilor negocieri privind taxa de manipulare. În 2014, parlamentul lituanian a adoptat o lege prin care a introdus și sistemul depozit-garanție pentru ambalajele de unică folosință pentru băuturi. Tot atunci a fost fondat un ONG – administratorul sistemului, format din industriile direct implicate: Asociația Berarilor Lituaniei, Asociația comercianților cu amănuntul lituanieni, Asociația lituaniană a producătorilor de apă minerală naturală.

La 1 februarie 2016, cele două sisteme garanție-depozit (pentru sticlele reutilizabile și pentru ambalajele de unică folosință) au devenit operaționale. Funcționează de atunci împreună, cu aceeași garanție, de 10 cenți. Încă din primul an, sistemul reprimea 74% din ambalaje. În 2018, cele aproape 1.000 de puncte automate de colectare și cele peste 1.700 de puncte manuale de colectare, plus 500 de puncte din HoReCa, au recuperat 91,5% din ambalajele de PET și 94% din ambalajele de aluminiu.

Într-un sondaj din 2018, 95% dintre consumatori au declarat că, de când a fost introdus sistemul depozit-garanție pentru ambalajele de unică folosință, cantitatea de gunoaie din parcuri, din lacuri și din alte locuri din natură, vizitate de oameni, a scăzut considerabil. În plus, 93% dintre consumatori au recunoscut că sistemul i-a încurajat să sorteze mai conștiincios și cu mai multă responsabilitate deșeurile.

În categoria ambalaje, Uncategorized | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Sistemul de garanție depozit – cea mai eficientă metodă de recuperare ambalaje

Sistemul de garanție-depozit (SGD) se dovedește a fi cea mai eficientă metodă pentru recuperarea ambalajelor de plastic (și nu numai) de pe piață și a împiedica astfel poluarea mediului. În acest moment, sistemul funcționează în 10 țări, toate cu rezultate remarcabile, chiar la scurt timp după aplicarea noilor reglementări.

Suedia a implementat sistemul încă din 1984 și are o rată de reciclare de 84,9% – 10% se pierde prin comerțul transfrontalier (Suedia/Norvegia), iar 3% este preluat prin alte sisteme de colectare plastic/metal.

Islanda a apelat la acest sistem pentru recuperarea ambalajelor încă din 1989 și reușește să trimită înapoi în circuit 87% dintre acestea.

În 1996, și Finlanda pune în aplicare sistemul de depozit-garanție și are, în prezent, o rată de recuperare de 92%.

Norvegia a început să aplice regulile privind returnarea ambalajelor din 1999 și a ajuns la o rată de recuperare de 97% la ambalajele din plastic. 92% dintre acestea sunt de o calitate atât de bună, încât pot fi refolosite ca sticle pentru băuturi. În unele cazuri, sistemul a folosit aceleași materiale chiar și de 50 de ori.

Sistemul din Danemarca, implementat în 2002 și actualizat în anul 2007 – sub autoritatea Ministerului Mediului – reprimea 90% din ambalaje și vizează 95% în anul 2020.

Germania și-a câștigat reputația de campion mondial al reciclării, după ce a început să aplice această lege în 2003, atingând o cotă de colectare a ambalajelor din plastic pentru băuturi între 97 și 99% și 99% pentru dozele de aluminiu.

Estonia a introdus o garanție pentru ambalajele returnabile în 2005 și reușește să recupereze 87% dintre acestea. În același an, implementa și Olanda SGD și a atins, în prezent, o rată de colectare de 95% a ambalajelor PET și unele de sticlă.

Un an mai târziu intra și Croația în rândul țărilor care au implementat sistemul de depozit-garanție. În 2015, sistemul reprimea aproximativ 90% din ambalaje – targetul este de 95% rată de colectare.

Lituania a introdus cel mai recent sistemul de garanție, în anul 2016, sub autoritatea Ministerului Mediului. Încă din primul an de funcționare, sistemul reprimea 74% din ambalaje, asumându-și un obiectiv de 90% până în 2025.

Graficul atașat ne arată că sistemul de garanție-depozit generează rate foarte bune de returnare a ambalajelor, încă din primii lui ani de funcționare.

În postările următoare de pe pagina Ecoteca vom vedea și alte exemple de cum funcționează sistemul garanție-depozit în țările europene (am scris deja despre Olanda și Germania), dar și care este valoarea garanției acolo unde a fost deja implementat sistemul.

În categoria ambalaje | Etichete , , | Lasă un comentariu

Colectarea separată a deșeurilor – un instrument insuficient folosit

În România se vorbește tot mai des despre colectarea separată a deșeurilor și de reciclare, atât în presa de specialitate și site-urile de profil, cât și în diverse grupuri și asociații de profesioniști sau, pur și simplu, la nivelul cetățenilor, reacția unanimă fiind de nemulțumire că țara noastră se află (din nou) pe unul din ultimele locuri din Europa la rata de reciclare a deșeurilor municipale, rată determinată, în primul rând, de colectarea separată necorespunzătoare a deșeurilor.

În ciuda acestor preocupări, România pare nu numai că nu progresează la acest capitol, ci dimpotrivă: potrivit Eurostat, rata de reciclare a deșeurilor municipale a scăzut la 11,1% (în 2018) față de 14% (în 2017).

Și, totuși, de ce nu reușim să ne îmbunătățim performanța la colectarea separată și reciclarea deșeurilor?

Atunci când ne referim la colectarea separată, cei mai mulți dintre noi ne gândim automat la obligația autorităților locale de a ne asigura infrastructura necesară, acesta fiind una din principalele obiecțiuni pentru care nu colectăm separat deșeurile (”noi am vrea, dar nu avem unde”). Sau, dacă infrastructura există, atunci compania de salubritate le amestecă la ridicare (”degeaba le colectez eu separat, că ei le amestecă”). Și, nu în ultimul rând sunt invocați vecinii, care par a fi principalii vinovați pentru colectarea necorespunzătoare din bloc sau cartier (”ce folos că eu colectez corect deșeurile mele, dacă vecinii nu fac la fel?”).

Dacă toată lumea vrea să colecteze separat deșeurile și să contribuie la îmbunătățirea indicatorilor României (rata colectării separate, rata reciclării deșeurilor), iar acest lucru nu se întâmplă, înseamnă că facem ceva greșit pe parcursul acestui proces. Pentru a afla unde greșim, ar fi util să înțelegem tot procesul, încă de la primii pași, adică de la colectarea separată la sursă (acasă sau la serviciu).

Ce este colectarea separată la sursă a deșeurilor și de ce este ea importantă?

Potrivit Legii privind regimul deșeurilor nr. 211/2011, prin colectare (deșeuri) se înțelege:

”Colectare – strângerea deșeurilor, inclusiv sortarea și stocarea preliminară a deșeurilor în vederea transportării la o instalație de tratare;

Colectare separată – colectarea în cadrul căreia un flux de deșeuri este păstrat separat în funcție de tipul și natura deșeurilor, cu scopul de a facilita valorificarea sau tratarea specifică a acestora.”

Colectarea separată la sursă a diferitelor tipuri de deșeuri este primul pas spre un proces de reciclare de calitate. O colectare separată efectuată corect previne contaminarea mediului înconjurător cu substanțe periculoase și asigură un grad mai ridicat de utilizare a materialelor din care sunt compuse deșeurile, prin reciclare. În plus, eficientizează activitatea stațiilor de sortare la care ajung deșeurilor noastre și generează un randament mai bun în procesul de reciclare (prin calitatea mai bună a ”materiilor prime” care ajung la reciclatori, adică a deșeurilor noastre colectate separat în mod corect). Și, un aspect deloc de ignorat: în condițiile unor deșeuri colectate separat incorect, reciclatorii din România sunt nevoiți să apeleze la importul_de_deșeuri_reciclabile pentru a-și asigura cantitatea necesară funcționării capacităților de producție (reciclare).

”Colectare selectivă” sau  ”Colectare separată”?

Un amănunt aparent nesemnificativ este expresia pe care o folosim cu toții privind colectarea deșeurilor. Cu toții am auzit ambele variante, dar care este cea corectă? Potrivit DEXonline.ro:

”SELECTÍV, -Ă, selectivi, -e, adj. 1. (Despre sisteme fizico-chimice) Care are proprietatea de a efectua o alegere între mai multe elemente de același fel. 2. Care se efectuează prin selecție, care se bazează pe selecție. – Din fr. sélectif.

SEPARÁT, -Ă, separați, -te, adj. Care se găsește izolat, care nu comunică, nu se confundă cu alții; deosebit; care a fost despărțit sau izolat dintr-un complex.”

În reglementările legale mai vechi și chiar în unele materiale din literatura de specialitate din anii anteriori găsim exprimarea ”colectare selectivă”, preluată și folosită în prezent de marea majoritate a cetățenilor. Însă termenul care corespunde cel mai bine acțiunii de separare pe tipuri de deșeuri, astfel încât acestea să poată fi direcționate pe fluxuri diferite de transport, tratare, reciclare/valorificare, este cel de ”colectare separată”. Dealtfel, și în actele normative mai recente de la nivel european și din România regăsim această exprimare.

Colectarea separată în țările membre UE

La nivel european, țara cu cea mai bună rată de reciclare a deșeurilor municipale este Germania (cu 67%, conform Eurostat 2018), dar și alte state au performanțe foarte bune (Slovenia, Austria, Olanda), cu rate de reciclare peste 55%. Succesul acestor țări se bazează în primul rând pe funcționarea sistemului de colectare separată la sursă a deșeurilor. Dacă până în prezent acest sistem viza o gamă relativ restrânsă de deșeuri (hârtie, plastic, sticlă, metal și uleiuri uzate), printr-o serie de noi reglementări legale ce vor fi introduse în perioada imediat următoare la nivel european, și alte noi categorii de deșeuri vor intra sub incidența obligativității de a fi colectate separat (textilele, materialele periculoase și deșeurile organice).

Aceste modificări survin ca urmare a faptului că în anul 2018 statele membre și instituțiile UE au convenit asupra unui set cuprinzător de legi care vizează prevenirea generării deșeurilor în gospodării și stimularea reciclării. Noile legi sunt în consonanță cu patru directive ale UE, respectiv:

Directiva_cadru_2008_98_EC_privind_deșeurile

Directiva_1999_31_EC_privind_depozitarea_deșeurilor

Directiva_UE_2018_852_modif._Dir._amb._și_deșeurile_de_ambalaje_94_62_EC

Directiva_UE_2019_904_privind_utilizarea_plasticului_de_unică_folosință.

Statele membre UE au avut termen până în luna iulie 2020 să transpună aceste noi reglementări în legislația națională.

(va urma)

Foto: Pixabay

În categoria colectare separată | Etichete , , | Lasă un comentariu