Draftul proiectului de lege pentru Biomasă și Biogaz este finalizat

peleti

Sursa: Green Report

Draftul proiectului pentru noua lege pentru Biomasă și Biogaz este finalizat și va fi înaintat Executivului la începutul săptămânii viitoare după ce vor fi primite și ultimele propuneri ale membrilor Asociația Română de Biomasă și Biogaz (ARBIO), au anunțat reprezentanții asociației, potrivit Green Report.

Noua lege pentru Biomasă și Biogaz este extrem de importantă, nu numai pentru sectorul energetic, dar mai ales pentru România. Noua Lege pentru Biomasă și Biogaz înseamnă mijloace de energie termică mai ieftină pentru mii sau chiar milioane de cetățeni, dar și pentru companiile cu unități de producție. Estimăm că efectul va fi o reducere a facturii cetățenilor cu 20-30% și avem deja exemple concrete care confirmă acest lucru”, au spus reprezentanții ARBIO.

Acest Guvern s-a dovedit până acum cel mai deschis și interesat în promovarea unui sector subdezvoltat al energiilor regenerabile din România. În Uniunea Europeană 68% din energia regenerabilă produsă provine din biomasă și biogaz. În România statistica arată o cotă de doar 0,62%”, declara in luna mai in cadrul conferintei RoEnergy, Ilias Papageorgiadis, președintele ARBIO.

De asemenea, un alt proiect de lege aflat în dezbatere în comisiile parlamentare, și care ar putea impulsiona folosirea biomasei pentru încălzire, este legea termoficării. Prin înlesnirile acordate se dorește ca autoritățile locale să fie stimulate să construiască centrale de cogenerare pe biomasă, care să asigure, în parte sau în totalitate, necesarul de apă caldă și căldură al comunităților.

Președintele ARBIO a precizat că la Ministerul Dezvoltării există rezervate 232 de milioane de euro pentru construirea de capacități de biomasă, biogaz și geotermale. Cheltuielile eligibile se ridică până la 60% din valoarea investiției. „Colaborăm cu reprezentanții instituției pentru elaborarea ghidului solicitantului. Ne dorim să utilizăm toate fondurile disponibile pentru a putea cere mai mulți bani pe viitor”, a explicat Papageorgiadis.

ARBIO este unul dintre membrii Grupului de Lucru organizat de catre Ministerul Energiei pentru realizarea legii Biomasei și Biogazului, împreuna cu Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerului Agriculturii, Ministerului Dezvoltării, ANRE și alți factori de decizie.

Puteti citi si:

Rom Waste Solutions – Cum se recupereaza materie prima din gunoi „bun” de groapa

Acest articol a fost publicat în biodegradabil, legislatie, politici publice, Uncategorized, waste-to-energy. Salvează legătura permanentă.