Despre faliment in industria deseurilor

Azi m-am hotarat sa pun degetul intr-o rana adanca, deocamdata tinuta deoparte de ochii … ranitilor. Da, stiu, suna cam metaforic pentru un subiect atat de prozaic, insa sper la ingaduinta Dumneavoastra.

Hai sa sarim in subiect: producatori, va pandeste ceva!  Cand spun „producatori” ma refer la sensul tehnic, din legislatia de deseuri, la acele companii care produc sau importa (adica „pun pe piata”) ambalaje, echipamente electronice, baterii, uleiuri si lubrifianti…

Din perspectiva obligatiilor legale privind managementul deseurilor, costurile vor creste de pana la 10 ori. De exemplu: in 2012, cei care pun pe piata uleiuri vor cotiza la AFM cca 1.2 lei / litru de ulei vandut (adica 2 lei/litru X 60% tinta de colectare/reciclare). La o piata estimata de 100,000 tone/an, asta inseamna cam 28 de miloane de EUR, anual. Asta incepand din 2012. In 2011 (acum se calculeaza) o sa fie o perioada de tranzitie: contributia la Fondul de mediu va fi de „doar” 19 mil EUR. Iata detaliile legale, aici.

La echipamente electrice, costul real al gestionarii unui echipament (asa cum este el, de altfel, calculat de catre ANPM, aici) este mai mare, in medie, cu 900% (adica de 10 ori!) fata de asa-numitul „timbru verde”.

La o rata de colectare de 45%, asta inseamna ca pentru fiecare 1 leu incasat ca „timbru verde”  – nu va blocati in denumire, ea nu este oficiala – trebuie cheltuiti 4.5 lei pentru a se realiza colectarea si reciclarea deseurilor.

Si acum, faceti pariurile: cine va da faliment primul?

Indiciu: sunt doar vreo 8 pretendenti imediati la titlu.

A, si o intrebare suplimentara: ce se va intampla dupa?  Raspunsul la aceasta intrebare il vor afla, cel mai repede, companiile care pun pe piata baterii si uleiuri/lubrifianti.

Acest articol a fost publicat în management deseuri, reciclare, Uncategorized, waste business și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.