Deseurile nevazute – Razboiul oraselor cu grasimile din canalizari

84919e22-51a8-43ee-ba7c-c58f86d37485-2060x1373

Sursa: The Guardian

In general, deseurile din canalizari suscita interesul doar atunci cand ploile torentiale transforma strazile in mici „rauri” (vedeti cazul Timisoarei de acum o luna). In rest, ele provoaca pagube uriase statiilor de epurare fara sa aiba vre-un ecou semnificativ asupra populatiei.

Nu mai puţin de 35 de milioane de euro au fost investiţi în staţia de epurare a Timişoarei, care a fost pusă în funcţiune în 2011. “Deșeurile aruncate în canalizare și ajunse în stația de epurare îngreunează însă procesul tehnologic și pun în pericol utilaje scumpe. Facem apel la toți cetățenii Timișoarei să nu arunce în rețeaua de canalizare a orașului obiecte sau substanțe care duc la colmatarea ori la defectarea ei”, transmitea Aquatim, dupa „inundatia” din august petrecuta in Timisoara.

Muntii de grasime din retelele de canalizare reprezinta un flagel in intreaga lume si pot „creste” pana la lungimea unui Boeing 747, potrivit The Guardian.

Orase ca Londra, Cardiff, Melbourne, New York si Denver cauta in permanenta solutii pentru reducerea deseurilor subterane in conditiile in care majoritatea strazilor lumii risca sa fie inundate in orice clipa din cauza cantitatilor uriase de deseuri aflate in canalizari. Acum 2 ani, un „munte” de grasime dintr-o canalizare din Bristol a provocat o deversare accidentala a apelor uzate in raul Trym din Marea Britanie, provocand moartea a sute de pesti.

Principalii vinovati pentru muntii de grasime, pe langa consumatorii casnici, sunt industriile de tip Horeca.

Până în prezent, educația este arma primară în marile orașe. New York, Dallas si Newcastle au lansat programe de informare a locuitorilor cu privire la problemele generate de aruncarea grasimilor in canalizari. Campanii ca „Cease the Grease” („Opriti grasimea!”) sau „Love your drain” („Iubeste-ti canalizarea”) invata cetatenii sa reduca deseurile din sistemele de scurgere.

Anul trecut actiunile de inlaturare a grasimii din canale a costat municipalitatea din New York, 4,65 milioane $.

În oraș, fiecare afacere care generează grăsimi si ulei trebuie să aibă interceptoare de grasimi pentru a impiedica substanțele sa ajunga in canalizari, în conformitate cu reglementările de canalizare din oraș. O „capcană” este conectata la o chiuveta de țevi și separă grăsimile din apele uzate. În interceptor, grăsimile si uleiul plutesc pana cand pot fi adunate, in timp ce apele uzate trec prin separator si ajung in sistemul de canalizare.
Inspectorii orasului verifica frecvent echipamentul, asigurandu-se ca interceptoarele sunt instalate si folosite corespunzator. Firmele pot fi amendate cu pana la 10.000 $ pe zi pentru fiecare încălcare.

Există numeroase solutii tehnologice prin care se incearca diminuarea acestei probleme. În Belfast, Irlanda de Nord o companie furnizoare de apă oferă un dispozitiv pâlnie, care permite strangerea grasimii intr-o sticla inainte de ajunge in canalizare. Studenții de la Universitatea Sheffield au inventat „fatberglar”(„hotul de grasimi”), un dispozitiv care poate fi montat sub chiuveta, „insamantat” cu bacterii special concepute pentru degradarea grasimilor.

Compania EcoSciences din New York incearca sa convinga municipalitatile sa foloseasca o mica tableta care degradeaza aerob deseurile organice atunci cand este adaugata in sistemele de scurgere.

Numeroase orase solicita firmelor sa instaleze „capcane” pentru grasimi, pentru a bloca substantele inainte de ajunge la liniile de canalizare. Din pacate, companiile privatizate care se ocupa de ingrijirea canalizarilor (cum e de exemplu, Thames Water în Londra) nu au de cele mai multe ori, dreptul de a inspecta hotelurile si restaurantele pentru a se asigura ca gestioneaza corespunzator grasimile.

Un caz fericit este cel al Dublin-ului unde compania care se ocupa de furnizarea apei, Irish Water se afla in proprietatea statului. Orasul cheltuie 1 milion EUR anual pentru mentinerea canalizarii sale, iar din 2008 Consiliul a introdus un program de control si prevenire a deseurilor din canalizari. O echipă de conformitate efectuează 8.000 de inspectii pe an, în timp ce o „harta de risc” dezvoltata de Irish Water ii perimite sa programeze mai bine inspectiile si actiunile de intretinere preventiva.Potrivit lui Tom Curran, la University College din Dublin, Consiliul a redus numărul de blocaje de canalizare de la 1.000 pe an până la 50. Ultimul mare blocaj de grasime a fost acum cinci ani.

Alte orașe incearca sa gasesca utilizari legitime ale grasimilor si uleiurilor. În San Francisco si Atlanta, ele sunt transformate în combustibil biodiesel, care este folosit pentru alimentarea autobuzelor școlare, autoturismelor și diverselor echipamente.

Compania Thames Water din Londra care se confruntă cu un cost estimat de 1milion £ în fiecare lună pentru a menține cei 109 000 km de canalizare in stare corespunzatoare are, probabil, cel mai inovator plan dintre toate, alimentarea cu energie si caldura rezultata din grasimi a statiei de epurare din cartierul londonez Beckton.

Statia de valorificare a grasimilor, dezvoltata de compania de utilitati 2OC printr-o intelegere de 200 milioane £ cu Thames Water, oferă energie din surse regenerabile și caldura statiei de epurare din Beckton. Când va deveni pe deplin operaționala în această lună, va furniza 130GWh de energie electrică pe an – mai mult de jumatate va proveni din grasimile urbane, 30 de tone pe zi, colectate de la restaurante și din canalizari apoi lichefiate. (Restul de combustibil necesar centralei va veni din grăsimi animale și uleiuri vegetale uzate; nu se folosesc uleiuri virgine in cadrul statiei).

Metoda este inovatoare și eficace. Cu toate acestea, planurile de a construi inca 7 statii de acest tip au fost scufundate.În primul rând, o directivă europeană privind generarea si transmiterea de energie a forțat compania de electriciate National Grid sa intrerupa colaborarea cu 2OC. În al doilea rând, deși statia Beckton a fost acreditata pentru furnizarea de energie regenerabila cu Renewables Obligation Certificate – principala schema de suport pentru proiectele de energie electrica din UK- Guvernul Conservator a decis sa retraga toate subventiile pentru acest domeniu (exceptie fac proiectele offshore privind energia eoliana); in acest caz modelul Beckton nu poate fi replicat.

Se pare ca si in UK statul pune piedici industriilor din domeniul energiei regenerabile, lucru care se intampla frecvent in Romania.

Intre timp, pana sa ajungem la astfel de solutii „SF” pentru Romania, ne consolam cu initiative pilot (dar laudabile) de colectare a deseurilor de grasimi si ulei de la populatie cu cargobiciclete (Uleiosul in Bucuresti si Borcanul cu ulei in Timisoara).

Daca si dvs v-ati convins cat de periculoase sunt aceste deseuri, nu ezitati sa-i contactati atunci cand aveti uleiuri uzate sau grasimi! Locul lor nu este in canalizare!

Gasiti articolul integral aici.

Puteti citi si:

„Frigiderul solidaritatii” – o metoda simpla de combatere a risipei alimentare

Franta obliga supermarketurile sa doneze produsele alimentare nevandute

FoodKeeper – aplicatia de mobil care ne ajuta sa reducem risipa alimentara

Cel mai mare retailer canadian vinde ieftin fructele si legumele „urate”, pentru a combate risipa alimentara

O organizatie non-profit din Arizona ″salveaza″ anual milioane de alimente aruncate la granita SUA – Mexic

 

This entry was posted in deseuri, deseuri alimentare, deseuri municipale, management deseuri, Uncategorized. Bookmark the permalink.