Colectarea separată a deșeurilor – un instrument insuficient folosit

În România se vorbește tot mai des despre colectarea separată a deșeurilor și de reciclare, atât în presa de specialitate și site-urile de profil, cât și în diverse grupuri și asociații de profesioniști sau, pur și simplu, la nivelul cetățenilor, reacția unanimă fiind de nemulțumire că țara noastră se află (din nou) pe unul din ultimele locuri din Europa la rata de reciclare a deșeurilor municipale, rată determinată, în primul rând, de colectarea separată necorespunzătoare a deșeurilor.

În ciuda acestor preocupări, România pare nu numai că nu progresează la acest capitol, ci dimpotrivă: potrivit Eurostat, rata de reciclare a deșeurilor municipale a scăzut la 11,1% (în 2018) față de 14% (în 2017).

Și, totuși, de ce nu reușim să ne îmbunătățim performanța la colectarea separată și reciclarea deșeurilor?

Atunci când ne referim la colectarea separată, cei mai mulți dintre noi ne gândim automat la obligația autorităților locale de a ne asigura infrastructura necesară, acesta fiind una din principalele obiecțiuni pentru care nu colectăm separat deșeurile (”noi am vrea, dar nu avem unde”). Sau, dacă infrastructura există, atunci compania de salubritate le amestecă la ridicare (”degeaba le colectez eu separat, că ei le amestecă”). Și, nu în ultimul rând sunt invocați vecinii, care par a fi principalii vinovați pentru colectarea necorespunzătoare din bloc sau cartier (”ce folos că eu colectez corect deșeurile mele, dacă vecinii nu fac la fel?”).

Dacă toată lumea vrea să colecteze separat deșeurile și să contribuie la îmbunătățirea indicatorilor României (rata colectării separate, rata reciclării deșeurilor), iar acest lucru nu se întâmplă, înseamnă că facem ceva greșit pe parcursul acestui proces. Pentru a afla unde greșim, ar fi util să înțelegem tot procesul, încă de la primii pași, adică de la colectarea separată la sursă (acasă sau la serviciu).

Ce este colectarea separată la sursă a deșeurilor și de ce este ea importantă?

Potrivit Legii privind regimul deșeurilor nr. 211/2011, prin colectare (deșeuri) se înțelege:

”Colectare – strângerea deșeurilor, inclusiv sortarea și stocarea preliminară a deșeurilor în vederea transportării la o instalație de tratare;

Colectare separată – colectarea în cadrul căreia un flux de deșeuri este păstrat separat în funcție de tipul și natura deșeurilor, cu scopul de a facilita valorificarea sau tratarea specifică a acestora.”

Colectarea separată la sursă a diferitelor tipuri de deșeuri este primul pas spre un proces de reciclare de calitate. O colectare separată efectuată corect previne contaminarea mediului înconjurător cu substanțe periculoase și asigură un grad mai ridicat de utilizare a materialelor din care sunt compuse deșeurile, prin reciclare. În plus, eficientizează activitatea stațiilor de sortare la care ajung deșeurilor noastre și generează un randament mai bun în procesul de reciclare (prin calitatea mai bună a ”materiilor prime” care ajung la reciclatori, adică a deșeurilor noastre colectate separat în mod corect). Și, un aspect deloc de ignorat: în condițiile unor deșeuri colectate separat incorect, reciclatorii din România sunt nevoiți să apeleze la importul_de_deșeuri_reciclabile pentru a-și asigura cantitatea necesară funcționării capacităților de producție (reciclare).

”Colectare selectivă” sau  ”Colectare separată”?

Un amănunt aparent nesemnificativ este expresia pe care o folosim cu toții privind colectarea deșeurilor. Cu toții am auzit ambele variante, dar care este cea corectă? Potrivit DEXonline.ro:

”SELECTÍV, -Ă, selectivi, -e, adj. 1. (Despre sisteme fizico-chimice) Care are proprietatea de a efectua o alegere între mai multe elemente de același fel. 2. Care se efectuează prin selecție, care se bazează pe selecție. – Din fr. sélectif.

SEPARÁT, -Ă, separați, -te, adj. Care se găsește izolat, care nu comunică, nu se confundă cu alții; deosebit; care a fost despărțit sau izolat dintr-un complex.”

În reglementările legale mai vechi și chiar în unele materiale din literatura de specialitate din anii anteriori găsim exprimarea ”colectare selectivă”, preluată și folosită în prezent de marea majoritate a cetățenilor. Însă termenul care corespunde cel mai bine acțiunii de separare pe tipuri de deșeuri, astfel încât acestea să poată fi direcționate pe fluxuri diferite de transport, tratare, reciclare/valorificare, este cel de ”colectare separată”. Dealtfel, și în actele normative mai recente de la nivel european și din România regăsim această exprimare.

Colectarea separată în țările membre UE

La nivel european, țara cu cea mai bună rată de reciclare a deșeurilor municipale este Germania (cu 67%, conform Eurostat 2018), dar și alte state au performanțe foarte bune (Slovenia, Austria, Olanda), cu rate de reciclare peste 55%. Succesul acestor țări se bazează în primul rând pe funcționarea sistemului de colectare separată la sursă a deșeurilor. Dacă până în prezent acest sistem viza o gamă relativ restrânsă de deșeuri (hârtie, plastic, sticlă, metal și uleiuri uzate), printr-o serie de noi reglementări legale ce vor fi introduse în perioada imediat următoare la nivel european, și alte noi categorii de deșeuri vor intra sub incidența obligativității de a fi colectate separat (textilele, materialele periculoase și deșeurile organice).

Aceste modificări survin ca urmare a faptului că în anul 2018 statele membre și instituțiile UE au convenit asupra unui set cuprinzător de legi care vizează prevenirea generării deșeurilor în gospodării și stimularea reciclării. Noile legi sunt în consonanță cu patru directive ale UE, respectiv:

Directiva_cadru_2008_98_EC_privind_deșeurile

Directiva_1999_31_EC_privind_depozitarea_deșeurilor

Directiva_UE_2018_852_modif._Dir._amb._și_deșeurile_de_ambalaje_94_62_EC

Directiva_UE_2019_904_privind_utilizarea_plasticului_de_unică_folosință.

Statele membre UE au avut termen până în luna iulie 2020 să transpună aceste noi reglementări în legislația națională.

(va urma)

Foto: Pixabay

Acest articol a fost publicat în colectare separată și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.