Colectarea separată – cum poate fi implementată cu succes?

Localitatea cu cea mare rată de colectare separată din România este comuna Sălacea (3000 locuitori) din jud. Bihor. Dacă în anul 2017, ratele de colectare și reciclare a deșeurilor erau sub 1%, în prezent rata de colectare separată este de 75%. O performanță posibilă prin implementarea, începând cu anul 2018, a strategiei „Zero Waste pentru Comunități” după un model italian, care presupune colectarea separată din ușă în ușă, pe 5 tipuri de deșeuri.

Dealtfel, Sălacea este singura comunitate din România care și-a îndeplinit țintele de reducere a cantității de deșeuri depozitate la gropile de gunoi prevăzute în toate planurile de după aderarea la UE, ținte care dacă nu vor fi atinse până la sfârșitul anului de toate localitățile din țară, ne vor aduce infringement în acest domeniu, dar și amenzi de 200.000 euro pe zi (Zero_Waste_România).

O altă comună din jud. Bihor – Cociuba Mare (1250 familii) a introdus în 2019 colectarea_separată pe 5 fracții, cu rezultate remarcabile: în numai 1 an, cantitatea de deșeuri menajere a scăzut de 3 ori, comuna își atinge țintele de reciclare și nu plătește penalități.

Am dat 2 exemple de bună practică în colectarea separată din localități mai mici ale României, dar ar fi util să ne inspirăm și din modele din orașe europene.

Conform unui studiu despre sistemele de colectare_separată_din_capitalele_UE, capitala slovenă Ljubljana, cu peste 280.000 locuitori, a fost de 10 ori printre primii 3 top performeri la colectare separată, ceea ce s-a reflectat în nivelul foarte bun al ratei reciclării (cca. 50%). ”Ingredientul” cheie al acestei performanțe a fost introducerea colectării separate din ușă în ușă, în special a deșeurilor biodegradabile (de la bucătărie și din grădină), care au avut cea mai mare contribuție la creșterea imediată a ratelor de reciclare.

Ljubliana a fost declarată Capitala_Verde_a_Europei_în_2016.

***

Cum am putea sintetiza succesul unei bune colectări separate a deșeurilor?

Cel puțin prin câteva soluții care pot fi ușor aplicate de autoritățile locale și de cetățeni, prin bunăvoință și deschiderea spre o colaborare eficientă între primărie, operatorul de salubritate și poliția locală.

Ca primărie: stabilește cadrul și condițiile colectării separate locale (infrastructura), aplică legea și arată cetățenilor cum trebuie să facă (prin ghiduri, pliante și multe întâlniri de informare a cetățenilor).

Ca cetățean:

  • Caută exemple de bune practici din care să te inspiri
  • Începe și colectează separat deșeurile, chiar dacă în orașul sau sectorul tău salubristul colectează aceste deșeuri ”la grămadă” (când vom deveni o masa critică de cetățeni care le colectează separat, salubristul va putea prelua fracțiile în zile diferite – ex. luni hârtia, marți plasticul etc.)
  • Nu aștepta până înveți foarte bine cum să colectezi separat deșeurile: un milion de cetățeni care colectează separat imperfect au un impact pozitiv mult mai mare decât 100 cetățeni care fac asta la perfecțiune!

(va urma)

Acest articol a fost publicat în colectare separată și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.